luni, 3 februarie 2014

O școală mică, dar inovatoare

Şcoala Gimnazială „Atanasie Cojocaru” din comuna Pojejena, Clisura Dunării, Caraș - Severin, este una dintre cele mai frumoase, dotate şi îndrăgite instituţii de învăţământ din zonă. Prin diferite activităţi, imaginaţie şi prin investiţia măruntă realizată inteligent de către director, şcoala în care învaţă peste 100 de elevi a primit raze de culoare, transformându-se într-o casă pentru cei mici şi ridicându-se la un nivel mult mai înalt.

Fiind complet albă în interior, ne-am dorit să aducem culoare în toate încăperile instituţiei. Astfel, toate clasele au fost cosmetizate cu ajutorul meu, al diriginţilor şi, bineînţeles, al copiilor, care s-au implicat foarte activ în înfrumuseţarea lor. Au pictat pereţii, i-au palmat, au fost aduse de acasă lucruri vechi care au fost modernizate la orele de lucru manual. Pe jos, pe gresie, acum sunt modele de tălpi în fiecare culoar care duce la fiecare clasă. Este ceva deosebit, pentru că atât părinţii, cât şi cadrele didactice ştiu clasa după culorile tălpilor”, a declarat profesor Tomislav Popovici, directorul şcolii gimnaziale din Pojejena.



 Pentru a-i încânta şi mai mult pe elevi, conducerea a iniţiat şi un concurs. „În fiecare lună clasele intră în concurs şi primesc câte un premiu, un calculator, televizor, modemuri sau alegerea de a instala adaptoare wireless în toată şcoala. Copiii sunt încântaţi de idee, pentru că fiecare clasă se luptă pentru a câştiga un premiu: cel pentru cea mai frumoasă clasă, cea mai frumoasă pictură sau cea mai inovativă idee”, a adăugat Tomislav Popovici.

Şi asta nu e tot. Elevii se pot bucura şi de modelul european în care pot rămâne să îşi facă temele la şcoală, după cursuri, cu profesorul de serviciu, lucru care îi ajută foarte mult. De asemenea, a fost înfiinţat un ansamblu de dansuri populare al instituţiei de învăţământ, „Viitorul”, în care copiii merg cu drag să înveţe obiceiurile tradiţionale. Cât pentru documentare, cei mici pot studia oricând au nevoie într-o sală de calculatoare, iar pentru sport, aceştia se pot dezlănţui, în sezonul rece, într-o sală de clasă special amenajată pentru astfel de activităţi.
(text preluat de pe http://expressdebanat.ro/foto-inovatie-completa-intr-o-scoala-din-clisura-dunarii-elevii-abia-asteapta-sa-i-calce-pragul/)









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu