Pentru că orele în care fac repetiții și cele în care sunt pe scenă în spectacol sunt pentru elevi experiențe de învățare unice.
Pentru că în cadrul acestor activități, copiii învață să comunice, să lucreze în echipă, să-și
respecte diferențele, să se ajute reciproc, să asculte activ, să-și
dezvolte și să-și gestioneze emoțiile, să se exprime în fața unui public.
Pentru că, din când în când, din loc în loc, datorită acestor ore, unii copii se fac chiar actori.
Edu Lab Romania recomandă
înființarea unor trupe/cercuri/ cluburi de teatru în cât mai multe
școli și chiar introducerea orelor de teatru în curriculum, în CDȘ sau în trunchiul comun.
Cazul prezentat mai jos, ilustrat prin fotografii, este unul relevant pentru susținerea introducerii orelor de teatru în școli.Datorită faptului că au avut șansa ca în școala lor să se înființeze o trupă și un curs opțional de teatru, trei copii au devenit actori și toți au fost în aceeași clasă, într-un mic oraș de provincie, la Școala 4 Elena Donici Cantacuzino din Pucioasa.
|
2001 - actorii de azi (de la stanga la dreapta -Paul Diaconescu, Alexandru Sinca și Silviu Mircescu erau felicitati de ministrul educatiei din acea perioada pentru prestatia in cercul de teatru al Șc. 4 Pucioasa coordonat de prof Anca Tîrcă |
| | | |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2002 - actorii de azi - Paul Diaconescu, Alexandru Sinca și Silviu Mircescu erau elevi de gimnaziu in trupa de teatru Altfel a Șc.4 Pucioasa și erau premiați la Festivalul de teatru din Arad |
|
2013 - actorul Paul Diaconescu în serialul Îngeri pierduți |
|
2013 - actorul Alexandru Sinca în Cum vă place |
|
2013 - actorul Silviu Mircescu în Chicago |
|
2011- actorul Paul Diaconescu în filmul Bună, ce faci? |
|
2013 - actorul Silviu Mircescu în Chicago |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu